Una puesia d’amore chì mette in scena un ghjuvanottu chì canta u so amore à una zitella ch’ùn l’ascolta in a notte paisana.

Una puesia d’amore chì mette in scena un ghjuvanottu chì canta u so amore à una zitella ch’ùn l’ascolta in a notte paisana.
À l’uccasioni di u festivali literariu d’Altaleghje, à u mesi di Luddu 2018, Paul-Antoine Colombani, dutturanti, era invitatu à parlà di a so tesa prisintata
Oh ! scusate madama ! Ùn hà d’atronde capitu nunda. Tuttu stu mondu, nè, cusì tardi, è malgradu a piossa, ch’ùn s’hè piantata dipoi ghjorni
La vierta a duàrlizèratai terèns viers il mar.A è muarta ièir di seraepùr a è imortàl. Pier Paolo Pasolini in Poesie friulane Lighjiu con questa
In mente mi gira Sinceru è putente Lu ritrattu sole spira Di st’ochji… In l’aria angoscia D’una notte melodia Tricanu li passi, Spianu l’ochji… Circhendu
Attrachjata d’acciaghju L’acqua era turchina, senz’un muvimentu. I casamenta, tirrazzi è dicurazzioni spampillenti, si riflittaiani in l’acqua malba. Acqua d’arreghju. Arreghju di sangu duva cavalcani
L’ani forsa cunnisciuti, i ziteddi nati in a caduta ‘llu XXesimu seculu. Sti famosi libra-dischetta chì parlaiani di paesi luntani è d’eroi curaghjosi, laudi da
Si maritaia lu celu Quandu movi u marinu L’urizonti da l’acellu Lasciatu ross’è turchinu Un ricordu d’arbicellu Chì cantaia lu distinu. Tù cunnosci li furesti
A l’epica di a duminazione di a tecnica è di u logos, chì piazza ferma pà a puesia ? A settimana di 23 di nuvembre,
Fora, un pratu. Stesu, tamantu, long’à un fiume neru d’amarezze è di virdure. Li si hè vultatu u veranu. Hè sbucciatu un fiore rossu. Infine.