Caos è Stelle Caos eternu, di tanti mei affanni u Criatori, Scintillani i to figlioli, in la to menta, in lu cori. È po’

Caos è Stelle Caos eternu, di tanti mei affanni u Criatori, Scintillani i to figlioli, in la to menta, in lu cori. È po’
« […] U mo sonniu di corre da Monte Cintu à mare Cantendu a canzone di chì m’hà fattu fiume S’ellu ci hè un dumane di
Pare ch’ella sia, a spiculazione, u fundamentu di a filusuffìa. Aspissu, usanu issa parolla, i sapientoni. Tandu, dimostra propiu bè quant’ella hè un’affare di passione
« O Corsu, ùn ti scrudà di… ». Di chè ne ? Pensu è ripensu… Comu sarà ch’ùn la fia à sbarazzà mi di issu dùbbitu ? Pressu à
Comu l’avarà trova issa sprissione, a pueta ? Forse sarà l‘entusiasmu… Un soffiu divinu canta i so versi, sereni o infuriati. Issa meludìa,
Pare fora di u tempu l’attualità, fora di u mondu, quellu cuncrettu è fenuminale. A « prise d’otage », comu si dice in
« Comment dit-on « transcendantal » en corse ? » Bella dumanda ! Ùn si capisce mancu in francese l’affare… Eppuru, pare tamanta. Scritta cusì,
Tinìa cara una Musa, tintu ch’ellu era Phoebus. Daphne, figliola di u fiume, pà fuge e passione maladette di u diu pueta, chere à u