U filòsoffu pà issi mondi

    Pare fora di u tempu l’attualità, fora di u mondu, quellu cuncrettu è fenuminale. A « prise d’otage », comu si dice in corsu ? « Sequestru », forse, parìa a parolla « ghjusta ». « […] un mortu par avà. »

« […] A vudinedda curria attravers’e fureste,

E so labre imbasgiani e sponde culurite.

Canti enigmatichi, cum’altrettante feste,

Falaiani di e spinursale tradite. »

« Fiura », Marc’Antone Faure-Colonna d’Istria

  Tandu, sei seculi nanzu à Cristu, in Efesu, una cità di l’Iunà (Turchìa attuale), campava Eràclitu. T’avìa u so cugnome : « σκοτεινός ». Un seculu nanzu, nascìa u famosu Tales, in a cità di Miletu, vicina à Efesu. Platone, dui seculi dopu, da l’altru cantu di u mare Egeu, in Atene, scrive u Teetete, diàlugu attempu scuru è evidente. I parsunaghji, Sòcrate, Teetete è Teudoru, pronti à festighjà, si dumandanu ciò ch’ella a scienza. A dumanda principale di i filòsoffi – « cosa sarà ? » – sarìa u fundamentu di u ghjocu filosòfficu. E regule sò chjare, unu face e dumande, l’altru risponde, è tramindui cercanu l’« ousìa » di ogni cose, vole dì, ciò ch’ella hè quand’ella hè : l’essenza.

  In lingua greca, a dumanda si face incù u presente di l’indicativu. In corsu a vogliu traduce incù u futuru postu chì, l’essenza ùn hè micca un puntu, ne mancu una forma chì stà. L’essenza si move quant’è a parolla. Corre u fiume, pinsava Eràclitu. A parolla t’hà a putenza di crià, di fà nasce a « speme » è di lascialla andà. U futuru t’hà una forma particulare in grecu, sprime a sperenza tandu, a brama di pussede calchì affare. A dicìa cusì a prufissora di corsu in sesta : pà furmà u futuru si piglia u verbu è si mette « avè » à u presente. Quandu si facenu, incù u futuru, e dumande in corsu o in talianu, si sprime u propiu laziu di truvà calcosa. L’indiatura sarà certu filosòffica postu chì saranu pronti à esse « stunati » i participanti.

  Cusì, cerca sempre, u filòsoffu, a parolla ghjusta. Ùn sarà sempre chjara è calchì volta ùn sarà mancu trova.

  Ind’è u Teetete tandu, conta Platone una sturietta, pà sviluppà ciò ch’ellu dice appropositu di u filòsoffu. Dicenu chì di notte, in Miletu, fighjulava e stelle, Tales. Capu altu, u so sguardu versu à l’immensità di « l’armata di l’astri », si lampò in un pozzu ! Una serva tracia, billuccia, di sicuru, chì spassighjava dinò, si ne ridìa di st’omu ch’ùn era capace di vede ciò chì stava davanti à ellu. È cusì fù pà u sempre, u filòsoffu trà l’uscurità è a luce. Corpu ind’u pozzu, core pà isse stelle. Ind’a cità « ghjace » u corpu di u filòsoffu, cum’è s’ellu ùn fussi, st’omu, fattu pà a cuncretezza. E cose di a cità, a pulìtica, e decizione, mancu à dilla ! Ùn sà nulla.

  Ci sarà una siconda manera di parlà ne di u filòsoffu, una manera più cuntempuranea è più fida dinò à a teuria di Platone. U cusì dettu « filòsoffu rè » di a Repùblica. Quellu chì sarà daveru capace di guidà a cità, i citadini. Postu ch’ellu s’hà lasciatu a so spelunca, hà vistu a luce, e forme eterne, u tippettu arditu si ne volta ind’a so sipultura pà guidà l’altri. Quand’è no vidimu un « filòsoffu » in calchì emissione, semu tutti quì à stà à sente, à « nutrisce si » di tante parolle astute. Hè sapientone quantunqua, è l’altri, i corci…

  Hè innamuratu u filòsoffu. Cum’è u fiumicellu, corre pà issi mondi, « imbasgia e sponde culurite », appassiunatu è insensatu. In a so corsa scema, hè custrettu à impettassi à u mondu chì si prisenta, e regule di un ghjocu abbastanza cumplessu. T’avarà, forse, a brama di cunnoscellu, ma ùn puderà cà immaginallu.

    Ùn pare cusì fosca a so cundizione!

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.