Peninsula Occhj tristi, core stancu Nun m’ha fattu quest’onore Sott’à lu tettu biancu U pueta senz’ardore D’inchjostru di bruttu bancu N’ha fattu lu so valore.

Peninsula Occhj tristi, core stancu Nun m’ha fattu quest’onore Sott’à lu tettu biancu U pueta senz’ardore D’inchjostru di bruttu bancu N’ha fattu lu so valore.
Una puesia d’amore chì mette in scena un ghjuvanottu chì canta u so amore à una zitella ch’ùn l’ascolta in a notte paisana.
La vierta a duàrlizèratai terèns viers il mar.A è muarta ièir di seraepùr a è imortàl. Pier Paolo Pasolini in Poesie friulane Lighjiu con questa
Si maritaia lu celu Quandu movi u marinu L’urizonti da l’acellu Lasciatu ross’è turchinu Un ricordu d’arbicellu Chì cantaia lu distinu. Tù cunnosci li furesti
Tinsioni interna. A pedda lacerata, l’urgani, u sangu. U sangu neru, di fami, di seti, di frebba intarrugativa. Una tela bianca. Biancu spurgulatu, biotu di
I. U portu Nibbiura matuttina Ripusaia graziosa À lu stresciu d’una minaica. Una catamalza di stamazzola Comu un miraghju Illusioni ‘ll’alba Friscura trimanti d’un raghju.