Peninsula
Occhj tristi, core stancu
Nun m’ha fattu quest’onore
Sott’à lu tettu biancu
U pueta senz’ardore
D’inchjostru di bruttu bancu
N’ha fattu lu so valore.
Partirà par a muntagna
E nellu mare tirrenu
Risunà par a Balagna
A farà dolce e sirenu
Cantu fieru ch’ùn si lagna
Di lu più o di lu menu
Par cantà lu me dulore
Aghiu sceltu u versu corsu
Nun vogliu parlà d’amore
Nè di l’ape o di l’orsu
Ma di ciò chi fa furore
Ascultate u me discorsu.
È lamento isulanu
Tintu bardu d’u dialettu
Spergu sempre ch’una manu
Rifarà d’u giuvinettu
Pane corsu con lu granu
D’u paesu predilettu.
Qui sarà l’ultimu sonu
L’eti capitu e ben lettu
Salvatori che parlonu
Dellu scogliu benedettu
Petru, Marco e ‘ssu brionu
Di Peninsula puetu !
Carl’Ambrosgiu
N.B : avemi cunservatu a graffia pruposta da u nosciu cuntributori. Questa graffia s’inscrivi in u filu di i pueti di l’iniziu di u XXesimu seculu, nanzu à a nurmalisazioni accaduta incù u Riacquistu.
A Squadra Tempi.