A 4 ori è mezu, u 16 d’aostu à a bibliuteca di Livia, t’avarà locu un scontru litarariu incù Mathée Giacomo-Marcellesi, linguista è etnologa ch’hà participatu, da u so travaddu univarsitariu à u riacquistu di a cultura urala in l’Alta Rocca è u Pian d’Avretu. L’opara “Conti è lighjendi di a tradizioni urala corsa, Ursalamanu, Cinaredda…” (Albiana 2020) hè u risultatu d’un lavoru d’inquesti fatti mentri parechji anni, dopu à l’arighjistramentu trà u 1969 è u 1971 di Ghjuvann’andria Culioli, dittu u Barbutu di Chera, è ziu di l’autora. Stu travaddu hè statu publicatu in u 2012 ind’è l’edizioni Albiana.
L’edizioni nova di Conti è Lighjendi, pidda u sviluppu d’una prima opara, “Contra Salvatica, lighjendi è conti di a Corsica suttana”, publicata in u 1989 cun un capitestu di u prufissoru Farrandu Ettori. L’edizioni siconda di a tradizioni urala corsa trasmetti da u scrittu i parlati rucchisgiani raccolti nant’à u tarreniu, incù un magnetofonu UHER, seguitata da una traduzioni in francesu vicina à u ritimu è u tonu di i foli corsi. Un’introduzioni schjarisci i conti, u so cuntestu, l’uriginalità. Sò paragunati à u catalogu d’Aarne è Thompson, sta classificazioni intarnaziunali di i conti pupulari chì mostra a diminsioni univirsali è particulari di sti foli.
- Un’opara di diminsioni linguistica, antropoligica è suciali
U tempu longu di a mimoria chì pisa nant’à ogni scoddu, ogni monti è ogni sapara d’una tarra ch’ùn avaria esistata senza a fola, fundamentu d’ogni civilisazioni ch’hà bisognu à cuntà i primi stondi di a so nascita, è par via di a ricerca d’una urigina, quidda di l’altri populi. T’hà sempri cuntatu l’Essaru, di manera naturali, attinghji l’acqua di i so ricordi à a surghjenti di i so radichi i più anziani. Senza a mimoria umana, i loca sò nienti, chì la so vita si trova in u ciarbeddu di quiddu ch’hà campatu assai, par riceva di l’anticoni è trasmetta di novu à i fiddoli. Tandu i foli sò a parti d’una custruzzioni suciali, parchì sò sapè è cunniscenza da sparta.
“U mondu hè cambiatu, è hè sparita a veghja, oghji i scontri piddani altri formi”.
Agregata di lingua taliana, è prufissora emerita à l’Univarsità di a Sorbonna, Mathée-Giacomo-Marcellesi hà mantinutu sta mimoria urali, hà caghjatu in lu tempu i lighjendi chì ripurtaiani l’omi à a so urighjina antica. Eccu, u prugressu tecnicu raprisenta a fini di a mimoria viva chì campaia mentri i sirati d’istatina sott’à u castagnu, o l’inguernu in giru à u focu. T’avia u so magnetofonu par catturà i parolli di l’anziani, in u so libru “Contra Salvatica” si trovani i lighjendi di l’omi, com’è un tistimoniu di u passatu chì saria l’ultima vistica di u chjaravallu immurtali. U storianu è prufissoru Farrandu Ettori ni facia u capitestu, in u 1989, testu impurtantu ch’inizia l’opara da a cuscenza d’una sucità chì si spenghji incù l’usi tradiziunali.
- A fola di u Diavuli è di u pastori
Una volta c’era un pastori chi faccia u so casgiu, sarà statu ‘n Lavudonacu! U Diavuli junghji é dici :
– O mi da’ i to casgia o ti piddu i to pecuri ! Mi daré i casgi chi tu faci nu mesi !
U pastori facia i casgia é ha pinsatu da fa calcosa incù u latti fattu é ha fattu u brocciu. Quandi u Diavuli hè vultatu, c’erani tutti i casgia chi saccaiani culà, ma c’erani dino’ i broccia ch’idd’aia fattu u pastori. U Diavuli hè statu jilosu, ha vistu chi u pastoru cuddia u brocciu quand’iddu fiuria é ch’iddu cuddaia annantu, ma lacaia u seru. Allora ha dittu :
– Si lu sera fussi meu, saparia chi fa n’eu !
Ma un ha micca dittu ciò ch’idd’aia da fa incù u seru ! Dopu, ha dittu :
– Aghj’a vultà da qui a sei mesa é piddaraghju ciò ch’hè supra !
Ma u pastori ha missu i garotti ! Faci chi u Diavuli un n’avia ch’é i casci ! Alora ha vulsutu travaddà a tarra da par iddu é ha purtatu u cunceghju à a stazzona à fa mataghjà a vommara ha fattu falà a mazza anant’à u pedi di u Diavuli. Tant’iddu, briona e ti pidda a mazza n’una mani l’alcudina in quidd’altra é i lampa tutt’é dù : a mazza ha fattu un tafonu chi saria l’ochji di Lavudonacu é l’alcudina si saria firmata culà da supra’ à u Cuscionu. U vidi chi tutt’a muntanghja culà si chjama l’Alcudina.
Ghje digu ciò ch’iddu cuntaia Zi’ Jun Battistu Mattalò.
U monti di l’Alcudina, da u pianu di u Coscione