Un decoru viotu. Trè porti chì s’assumiddani. S’alza a tindina è i parsunaghji sò in scena. Discorrini, magliani, ghjocani.
U prulogu si disciogli è marchja nant’à u palcu.
U PRULOGU
Eccu. Issi parsunaghji v’ani da ghjucà a storia d’Antigona. Antigona, ghjè a chjuca magra magra pusata culà, muta. U so sguardu purtatu à l’urizonti. Pinserata. Pensa ch’hà da ghjucà Antigona, ch’hà da schiglià subbitu di a ghjuvanotta magra, impaurita da a so famidda è alzassi sola contr’à u mondu sanu, sola in faccia à Creonu, u ziu soiu, u rè. Pensa à a morti chì s’avvicina, li avaria piaciutu di stà in vita. Ma ùn hè più pussibuli, si chjama Antigona è ghjucarà sin’à a fini. Dapoi chì s’hè alzata a tindina, senti chì s’alluntana Ismena, a suredda soia chì parla è ridi incù un ghjuvanottu, ridi di noi tutti, chì semi bè sereni à sguardala, noi ch’ùn avemu da smarrì sta sera.
U ghjuvanottu chì parla incù a bionda, bedda è felici Ismena, ghjè Hemonu, u fiddolu di Creonu. Ghjè u prumissu d’Antigona. Era fattu par Ismena, chì li piaci u baddu è i ghjochi, a felicità è u sucessu, a so sensualità dinù parchì Ismena hè ancu più bedda chè Antigona. Una sera di festa avia baddatu incù Ismena, si n’hè andatu à circà à Antigona chì sunniaia sola, com’è avali, è l’hà dumandata u matrimoniu. Nissunu ùn hà mai capitu parchì. Antigona hà aisatu i so ochja neri, hà dittu « iè » d’un surrisu tristu. L’urchestru principiaia una baddata nova, Ismena ridia framezu à l’altri masci, tandu avali Hemonu sarà u maritu d’Antigona ! Ùn sapia micca chì stu titulu li avia datu u solu dirittu di smarrì.
St’omu intebi, i capeddi bianchi, chì pensa accant’à u so servu, ghjè Creonu. Ghjè u rè. Hè stancu parchì ghjoca à cummandà l’omi. Nanzu, à u tempu di Eudipu quand’iddu era ghjustu u primu parsunaghju di a corti, li piacia a musica, i beddi libri, i spassighjati senza fini ind’è i cummercianti d’antichità in Teba. Ma Eudipu è i so fiddoli sò morti. Allora hà lasciatu i libri, i scataferna è l’hà rimpiazzati.
Qualchì volti a sera, hè stancu, si dumanda l’utilità di cummandà l’omi, è chì forsa duvaria lascià stu travaddu à d’antri. Ma a matina s’affacca incù prublema pricisi da risolva, allora s’arrizza, chietu, com’è l’operaiu à u mutali ‘lla ghjurnata soia.
A vechja donna maglia accant’à a balia ch’hà curatu i dui ziteddi, ghjè Euridice, a moglia di Creonu. Magliarà mentri a tragedia sana fin’à l’ora di mora anch’idda. Creonu hè solu, solu incù u sò schiavu ch’ùn pò più nudda par iddu.
U masciu chì sunnia, appughjatu à u muru in lu fondu, ghjè u missaghjeru. Ghjunghjarà par annunzià a morti di Hemonu, tandu ùn hà u laziu di parlà incù l’altri, sà dighjà.
Par compia, i trè omi incù a faccia rossa rossa ghjuchendu à i carti, sò i guardiani. Micca gattivi, t’hani moglii, criaturi è prublema com’è tutt’a ghjenti, ma chjapparani l’inculpati di a manera ‘lli più chieta di u mondu. Sentini l’agliu, u coghju, u vinu rossu è sò privi d’imaginazioni. Sò innucenti è sempri cuntenti di a ghjustizia. Sin’à l’ordini d’un capu novu mandatu in Teba, sò l’ausiliari di Creonu.
Avali, i cunnisceti tutti è poni ghjucavvi a so storia. Principia quandì i dui fiddoli d’Eudipu, Eteoclu è Polinici, futuri rè di Teba si sò amazzati sott’à i mura ‘lla cità parchì Eteoclu, u primu ùn vulia lascià regnà u so frateddu. Setti principessi frusteri, sustegni di Polinici sò stati tombi davant’à i setti porti di Teba. Oramai hè salva a cità, i dui frateddi nimichi sò morti è Creonu, u rè hà dumandatu sceri maestosi par Eteoclu, u bravu, ma hà abbandunatu Polinici l’accattanu senza lacrimi è senza sepultura, com’è preda ‘lli corba è ‘lli sciaccalli. Tandu a parsonna chì vularia renda à stu birbanti una tomba saria cundannata à morti.
Mentri chì u prulogu parlaia, sò surtiti i parsunaghji unu à unu. U prulogu sparisci dinù. U lumi hè cambiatu nant’à a scena. Avali vidimi un’alba, in a casa insunnulita. Antigona apri a porta è s’affacca in u silenziu, stà à senta un mumentu. A balia ghjunghja subbitu.
A BALIA
D’induva sorti ?
ANTIGONA
Eru in spassighjata, balia. Era una bedda stonda, tuttu era grisgiu, ma avali ùn poi sapè, chì u celi hè rossu, ghjallu, verdi ‘ghjà. S’hè trasfurmatu in fiura. Arrizzatti più tostu balia, par veda u mondu senza culori !
A BALIA
M’arrizzu quand’hè u bughju, vengu in a to camera par veda s’è ùn sè scuparta, ma ùn ti trovu più in lettu !
ANTIGONA
U ghjardinu durmia sempri, l’aghju surpresu, l’aghju vistu ma ùn l’hà rimarcatu. Ghjè beddu un ghjardinu ch’ùn pensa micca à i cristiani.
A BALIA
Sè surtita. Sò andata sin’à a porta in lu fondu, l’avii lasciata aparta.
ANTIGONA
I campi sani erani crosci è tuttu aspittava. Faciu un rumori maiò, sola nant’à a strada è eru imbarazzata parchì sapiu ch’ùn era mè, a parsona aspittata. Hè maraviddosu balia. Eiu fubbi a prima chì cridia à l’alba oghji.
A BALIA
Sè scema và! a cunnoscu a canzona. Sò stata ghjovana anch’eiu. Di sicura ùn eru cusì simpatica quissa a vogliu bè creda, ma testarda com’è tè, mai! D’induva sorti o ziteddaccia ?
T’avii un appuntamentu ?
ANTIGONA, chieta
Iè, aviu un appuntamentu
A BALIA
Sè innamurata?
ANTIGONA, di manera strana, dopu un silenziu
Iè o Balia iè, u corciu. Aghju un amanti.
A BALIA, fulminendu
Ah Brava! tù, a fiddola d’un rè di più! Deti vi u lavoru, deti vi u lavoru di curà ´ssi ziteddi! Sò tutt’i listessi. Eri sfarenti di l’antri femini chì si fighjulani in u spechju, s’attillani, circani l’attinzioni. Quantu volti mi diciu « Diu sta zitedda ùn hè tanta capuchjina ! sempri incù i stessi panni è mai custudita. I masci hani da veda sulamenti Ismena » Avali sè peghja ch’è a to suredda, ipucrita ! Qual’hè st’amanti? Un sgaiuffu forsa ? Un masciu da piattà à a famidda: « Eccu, u tengu caru, u vogliu spusà ». Rispondi o buccaccioni !
ANTIGONA, d’un surrisu
Iè, balia
A BALIA
È risponda iè! Cristu santu l’aghju avuta chjuca chjuca è aviu prumissu à a so tinta mamma chì ni faraghju una donna unesta! Ùn si passarà micca cusì, ùn sò chì a to balia è m’inghjacari! Ma u to ziu Creonu a saparà, quissa a poi creda!
ANTIGONA
Iè o balia, a saparà, lascia mi avali
A BALIA
Vidarai ciò ch’iddu ni pensa ´lli to fughjiti à l’anuttata. È Hemonu ? U to spusatu ? Chì hè spusata di più ! Hè spusata ma s’arrizza à quattru ori di mani par andà ind’è un’antru. È avali ci vularia à lascialla senza fà nudda. A sai ciò chì possu fà? Minà ti com’è in a to ziteddina.
ANTIGONA
O bà, briona menu par piacè, ùn sighi micca gattiva incù mecu sta mani.
BALIA
Ùn briunà? Mi dici d’ùn briunà micca! Eiu ch’aviu prumissu à a to mamma, chì mi diciaria oghji ? «Oh pecuraccia, iè pecuraccia, ùn ai pussutu guardalla pura a mo figliola »
Si n’intra Ismena
Un commento