Hardin, chì zinculiava annantu à dui pedi di u so carrigone, s’immubilizò, i ghjoviti annantu à i ghjinochji : « Eccu ci. Parlemu francu è nettu. Terminus deve diventà un prutetturatu è pagà un tributu.
– Micca un tributu. L’impositi. Vi prutighjemu è issa prutezzione a pagate. »
Pirenne abbattì u so pugnu annantu à u bracciu di u so carrigone. « Lasciate mi parlà, Hardin. Eccellenza, mi ne impippu d’Anacrèon, di Smyrno, di a vostra pulitichella è di tutte e vostre piccule guerre. À vi ripetu, Terminus hè un’istituzione di Statu chì ùn deve pagà impositi.
– Di Statu ! Ma u Statu, duttore Pirenne semu noi, è d’impositi ùn vi pudemu sfrancà. »
Si pisò d’un colpu Pirenne. « Eccellenza, sò u raprisintante direttu di…
-… A so Augusta Maestà l’Imperatore, cuntinuò Anselmu Altu Rodric, ed eiu, sò u raprisintante direttu di u rè d’Anacreon. Hè assai più vicinu Anacreonte, duttore Pirenne.
– Ùn ci sbagliemu micca, fece Hardin. Cume u vidariate ‘ssu dettu impositu, Eccellenza ? In natura : granu, pomi, ligumi, bistiame ? »
U sottuprifettu u cunsiderò d’un ochju stupitu. « È cumu ? À chì ci ghjuvarianu ‘sse robe ? Ne avemu à buzeffu. Innò, in oru, ben’intesu. U cromu o u vanadiu serianu ancu megliu, sè vo ne aviate in quantità bastevule. »
Schiattò di ride Hardin. « In quantità bastevule ! Ùn avemu mancu abbastanza farru. L’oru ! Tinè, fighjulate a nostra muneta ! » fece, lampendu una pezza à l’inviatu strasurdinariu.
Altu Rodric a fece sunà è pisò versi à Hardin un sguardu surpresu. « Cosa hè ? Acciaghju ?
– Piccu è tondu.
– Ùn capiscu micca.
– Terminus ghjè un pianetu chì ùn hà guasgi micca risorse minerale. Dunque, oru ùn ne avemu micca è nulla per pagà vi, almenu chì vo ùn accittessite millai di bacini di pomi.
– Osinnò… prudutti manifatturati.
– Senza metallu ? Incù chì fabbricariamu e nostre macchine ? » Ci fù un silenziu, pò Pirenne ripigliò : « Tutta ‘ssa dicursata ùn ghjove à nulla. Ùn hè micca un pianetu cum’è l’altri Terminus, ma una fundazione scientifica uccupata à priparà una grande enciclupedia. Pà u Spaziu, ùn avete dunque nisun rispettu per a scienza ?
– Guerre, ùn ne vincenu l’enciclupedie, rispundò Altu Rodric seccu seccu. Terminus hè dunque un mondu bellu impruduttivu… è per dì la cusì disabitatu in più di quessa. Eh bè, puderiate pagà in tarra.
– Chì vulete dì ? Dumandò Pirenne.
– Issu pianetu hè à pocu pressu disuccupatu è e tarre insalvatichite sò di sicuru fertile. Piaceria à parechje famiglie nobile d’Anacreonte d’ingrandà i so duminii.
– Ùn prupunite quantunque micca…
– Inutule d’impazzì vi, duttore Pirenne. Ci n’hè abbastanza par tuttu ognunu. Sè no ghjunghjemu à un accumudamentu è sè vo vi mustrate cumpreensivi, pudaremu senza dubbitu accuncià ci di modu chì ùn perdissite nulla. Puderia omu dà i tituli è distribuisce e tarre. Pensu chè vo mi capite…
– Sete troppu bonu », fece Pirenne, sarcasticu.
Hardin, tandu, intarrugò di un tonu nucente : « Anacrèonte pudaria dinò furnisce ci quantità sufficiente di plutoniu par a nostra fabbrica atomica ? Ùn avemu più cà qualchì anni di riserva. »
Pirenne fù stumacatu è, mentre unipochi di minuti, u silenziu supranò in u locu. Quand’ellu ripigliò a parola Altu Rodric, fù annantu à un antru tonu :
« Pussidite l’anergia atomica ?
– Sicuramente. Chì ci hè di strasurdinariu à quessa ? Ci sarà prestu cinquanta milla anni ch’omu adopra l’energia atomica. Parchè ùn ci ne sirvariamu micca ? Ben sicuru, ci demu un pocu di rimenu à buscà ci u plutoniu.
– Ben sicura, ben sicura. » Si firmò un tempu l’invitatu, po aghjustò di un tonu imbarazzatu: « Eh bè, signori, pudariamu rimette à dumane a seguita di ‘ssa discursata ? Se vo mi vulete scusà… »
Pirenne u fighjulò parte bufunendu trà i denti : « U porcu picculu imbicile ! U… !
– Mancu appena, fece Hardin. Hè u produttu di u so ambiente è basta. Ùn capisce cà un principiu solu : aghju un cannone è voi micca. »
Pirenne si vultò versu à ellu, esasperatu : « Chì v’hà pigliatu di parlà di base militare è di tributu ? Sete tontu o chene ?
– Ma innò. Aghju vulsutu tende li a partica da fà lu parlà. Rimarcarete ch’ellu hà finitu di svilà ci e vere intinzione d’Anacreonte, à sapè a spizzatura di Terminus in tarre dumaniale. Pinsate bè chì quessa, ùn la possu lascià fà.
– Ùn li lasciarete fà. Voi ! È quale sete or dunque ? È mi pudariate dì, à me, cumu hè chè vo avete intesu u bisognu di parlà di a nostra cintrale atomica ? Hè ghjust’appuntu u genaru di cose chì faria di Terminus un parfettu ubbiettivu militarescu.
– Iè, fece Hardin ridendu, un ubbiettivu à fughje incù primura. Ùn avete dunque capitu parchè aghju postu u sughjettu annantu à u a tavulinu ? Vuliu cunfirmà ciò ch’aviu aghjà ogni raghjone di suspittà.
– À sapè ?
– Ch’ellu ùn si sirvia più l’energia atomica Anacreonte. Osinnò, avaria saputu u nostru amicu ch’ ùn usa più omu plutoniu in e cintrale. Ne risulta chì u restu di a Piriferia ùn pussede manc’à pena a minima industria atomica. Di sicuru Smyrno ùn ne hà manc’ella, postu ch’ella hè stata battuta pocu fà da Anacreonte. Intarissante, ùn truvate micca ?
– Umbeh ! » Pirenne chittò a pezza, azezzu azezzu.
Hardin lampò u so sigaru è pisò l’ochji versu à l’immensità di a Galassia. « Tandu saria vultatu omu à u pitroliu è à u carbone ? » bufunò… Ma guardò in ellu stessu a seguita di e so miditazione.
Illustrazione : Rose Luciani