« Ùn si pò più campà nè cù i cunghjunti, nè cù i parenti stretti, nè mancu cù i figlioli stessi… »
In lu 1564, u 12 di ghjunghju pricisamente, u Culinellu Sampieru Corsu, incù una manata di cumbattanti, ma forte di l’aiutu sicretu di a regina di Francia Catherine de Medicis, sbarca in u Valincu par pruvà à adunisce l’iseme di i Corsi da lampà fora i Ghjinuvesi. À u capu di qualchi ghjornu, à a Pitrera di Caccia, chì si trova vicinu à Ponte Novu, e bande corse sfragicheghjanu e truppe ghjinuvese chì perdenu, d’un colpu, più di 300 suldati. Incuragitu tandu da sta tamanta vittoria, u culinellu cuntinueghja u so giru di Corsica par circà ad avè l’accunsentu è l’adesione di tutte e pupulazione. Malgratu i so novi successi, l’unione, tanta bramata è cusì nicissaria par ghjunghje à un sboccu prupiziu, pare purtantu più cà mai impussibule à ottene. Sampieru dicide tandu di stallassi in la cità di Vicu, vechju bastione di a risistenza à Ghjenuva è centru di l’antica Signuria da Leca, locu induv’ellu sà chì i sustegni li sò numarosi.
Chivi, u 14 di lugliu, davanti à un adunita pupulare tamanta, u culinellu face un discorsu sulenne da arringà i so siguaci. A sò pruclama hè bè cunnisciuta sotta à u titulu di l’Orazione postu ch’ella hè stata trascritta da Antonpetru Filippini in le so cronache. Ma ciò chì c’intarressa oghje, ghjè a risposta ch’ellu fece à sta chjama un vechju è nobile suldatu viculese Ghjuvan Francescu Cristinacce.
U vechju, chì Fillipini trova pien’ di ghjudiziu, prunuzia allora unepoche di parolle chì ci daranu da riflette à nantu à u pianu di e mentalità corse di tandu ma ancu puru à nantu à quelle d’oghje, sopratuttu quand’omu crede pussibule l’unione trà noi altri i Corsi. Invece di a cuesione tanta bramata, ghjè spessu l’invidia chì piglia par disgrazia a suprana cù a so scorta sempiterna fatta di ghjilusia, rivalità, gattivezza, tradimentu, perfidia, dispettu, ecc.
Ma stemu à sente à u vechju Cristinacce :
« Ún ci hè alcun dubbitu, chì sè trà i nostri antichi padri ci fussi stata l’unione universale, mai un antra nazione frustera avaria supranatu a nostr’isula, nè menu ancu oghje si pudaria teme ch’ellu ne fussi altrimenti, sè noi altri tutti, di quà cume di là da i monti, fussimu sempre uniti, moltu più avendu, oramai, un capimachja tantu espertu in le faccende guerresche, tantu valente, eppò sustinutu da a curona di Francia è tantu rivaritu da e pupulazione. Par tutte ste raghjone pudariamu senza dubbitu esse più cà sicuri d’una vittoria futura, sè trà i nostri isulani, l’unione fussi stabile è ferma. Unione senza a quale pudemu esse certi d’ùn avè nisun successu. È u peghju ghjè chì, più cà mai, semu belli luntani d’avela st’unione è di cunsirvacila, chì oghje semu più alluntanati da ella cà in alcun seculu passatu. Parchì oghje l’ambizione regna tantu in lu mondu, a pestifera invidia guverna tantu ingrentu à i petti umani, accumpagnata da tante insidie nove è occulte, ch’ùn si pò più campà nè cù i cunghjunti, nè cù i parenti stretti, nè mancu cù i figlioli stessi.
À tal puntu chì, par populi cusì instabili, ùn si pò spirà, in alcun modu, l’unione, senza a quale ghjè impussibule di ghjunghje mai à una fine ottima. Chì s’hè dighjà vistu, dipoi l’antiche guerre sin’ à l’ultima, chì l’unione ùn c’hè mai stata, è tutte e guerre scorse ùn funu perse par via di un antra causa.
Mi pare chì ci vole à bè cunsiderà a cosa è a ben riflettela, parchì u vostru novu ritornu in Corsica incù a guerra pò esse par noi l’ultima ruina è a disfatta finale. Chì sè i Ghjinuvesi anu avutu a forza di resiste à tante grande putenze è à principi cusì superbi, cum’ellu s’hè vistu in li tempi antichi, cume ognunu à pò sempre vede è cume nò l’avemu vistu sti pochi anni (malgradu noi), cumu pudaremu noi, stanchi morti chè no semu, indibuliti è povari, cù e nostre case arse, cumu dunque pudaremu resiste à elli ? È u peghju, divisi cume no semu trà noi è d’umore cusì cambiante ? È senza spiranza d’alcun aiutu frusteru, par via ch’ella s’impone dighjà in u mondu sanu a pace chì duvaria esse à noi più cara cà in altrò, essendu noi in tanta mischinità, ridotti solu à a vita chì ci resta à a fine di cusì longa è sanguinosa guerra è di tutte e nostre inimicizie particulare. Senza cuntà chì i pochi di quelli chì si sò scampati da tante disgrazie è da a morte pigliaranu, par a maior parte, u partitu di i Ghjinuvesi !
Cusì, par ste raghjone è tant’altre chì si pudarianu dinò ricurdà quì, Sgiò Culinellu, eiu dicu chì sè vò tinite à u bè cumunu di a vostra patria, cume a ci avete dettu innanzu, saria assai menu male chì, incù u favore di ste duie vittorie guadante in cusì pocu tempu, vi ne riturnasti in Tarra-ferma, se vò ùn vulete micca acquistavi un nome par esse vinutu, cume vò a dite da liberà a vostra patria mà da cunsumala par u sempre. »