Laudatu u mesi scorsu à u festivalu di Cannes incù u so filmu novu « Liberté », u rializatori catalanu hà vintu u premiu spiziali « Un certu sguardu » par a so ultima opara chì conta a vita di ghjovani nobili chjappi in i desiderii libertini à l’alba di a Rivuluzioni Francesa. In 2016, era statu ghjà rimarcatu da « A morti di Louis XIV », induvi Jean-Pierre Léaud, attori famosi di l’epica ‘lla « Nouvelle Vague », interpreta l’ultimi stondi di u munarcu, cunsumatu da a cancarena in trè settimani.
Pocu cunnisciutu in Francia, u cineastu Albert Serra intaressa, affascina da opari irreverenti, fatti in l’innucenza scuncertenti par quiddu chì pinsava veda una restituzioni storica. A scelta di i cumediani ni dici assai, l’attori, prufissiunali o amatori in cumpagnia di u rializatori catalanu dapoi più di 10 anni parini ghjucà par a prima volta, u filmu diventa una prova institiva chì tralascia di manera svergugnosa u mitu custruittu da i seculi intornu à l’essari. A so prima opara isciuta in 2006, « Honor de Cavallerìa », palisava ghjà u ligamu particulariu è stranu ch’iddu intratena incù a storia. Nella campagna ‘lla Mancha, Don Chisciotti è u so servu Sancho Panza si sò smarriti trà i campi di granu, cuntendu i so avventuri è spiichendu u veru sensu ‘llu sprititu cavalieru. Un assitemi micca à i peripezii, ma solamentu à u so viaghju è all’evuluzioni ‘lla so amicizia.
- Mustrà l’omu nanz’à u munarcu
Ci sò pochi asempii di cumediani chì u publicu veda cresca davantu à a camerà, Jean-Pierre Léaud faci parti di sta categuria. Scupartu da u cineastu François Truffaut à l’età di 14 anni par ghjucà nellu so filmu « Les quatre-cent coups », in 1959, l’analugia hè faciuli trà l’omu murentu, è a carriera di l’attori chì si compia à 75 anni. Di tutti i finzioni prudutti è di i storii criati nant’à l’ultimi ghjorni di Louis XIV, forsa Jean-Pierre Léaud n’hà datu a virsioni a più sincera, parchì parsunali. Quidda d’un omu vechju, cascacinentu sottu à a so perruca gonfia. U rè ch’ùn voli abbandunà u so duveru, ma intrapachjatu da a malatia davant’à i so duttori imputenti è una corta sguassata. Quì ùn esisti micca trascindenza storica, solu u fatum à l’usu curnelianu ‘lla morti chì s’avvicina.
- Un chjari-oscuri caravaghjescu.
Esisti certi stondi particulari par fighjulà un’opara di cinemà, com’è stu mumentu di languori chì ghjunghji dopu cena, prupiziu à cuntà una storia. I filmi chì sò u spechju ‘lla morti facini parti d’un’antra categuria, ci voli à inizialli à l’attrachju par ch’iddi si compissini à l’anuttata, è seguità a cadduta piana, crepusculari d’una vita scappendu. Sti settimani di suffrenza sò riassunti da 2 ori d’agunia, nanzu à chì u soli smarisci. A a manera d’una pezza di teatru si rispetta l’unità di locu, di tempu è d’azzioni, una notti sana sott’à u ghjocu d’una luci à mezu naturali / artificiali schjarendu da candelli u visu marturiatu, a pella aggriccipitu da u dulori, fin’à a matina sbiadita di ‘ll’ultimu soffiu.
“Sabatu, u 31 d’agostu, a notti è a ghjurnata sò stati oribili, solamenti qualchì stondi corti di cunniscenza. A cancarena era cuddata sin’à u ghjinochju è a coscia sana.”
“A notti sana fussi senza cunniscenza, è un’agonia piana chì si hè finita dumenica u primu di sittembri di 1715, à ottu ori è quartu di a mani.”
“Les Mémoires de Saint-Simon.”
Albert Serra hà lettu è seguitatu “Les Mémoires de Saint-Simon” testimoniu priziosi chì faci a narrazioni ‘lla morti di u rè. I ditagli sò numarosi, moltu precisi incù a ricerca assicurata d’una imbienza fatta d’angoscia è d’aspittanza, eppuru ùn pudemu parlà di restituzioni storica, chì saria troppu riduttori. Tandu a morti di Louis XIV pidda una forma mai vista da una raprisintazioni fora di u tempu, si senti un’armaghju stremu di i cumediani in l’epica oghjinca. U discorsu è u dialogu sò corti, disturbendu guasgi u silenziu intorn’à u lettu di paramentu rossi. A camerà hè fissa, pari filmà una tela viva, è dopu smarisci, rimpiazzata da l’occhii d’un publicu chì t’hà u sintimu di pidda parti à una pezza di teatru, ghjucata nellu « Huit-Clos » di Versaglia. U silenziu ceppa di l’opara, par intesa meddu a raganedda d’agunia di u rè chjamendu da bia in l’oscurità. U respiru di suffrenza à a vista ´lla gamba nera è puzzinosa chì lascia i duttori senza suluzioni. L’opulenza è u fastu s’opponini allora à una missa in scena minimalista, serrata in a camera à l’angoscia crescendu, com’è a cancarena chì cudda sott’à i linzolu di setula.
- Un rializatori à l’usi pochi tradiziunali
Si ricunnosci tandu una manera particularia di filmà, com’è signatura ‘lli filmi. A camerà sta sempri fissa, firmata nant’à i cumediani chì ghjucani in un quadru strettu. I piani avvicinati cuncintrati annant’à i visi sbiadati, schjariti da qualchi candelli. Un raziunalisimu stremu, sin’à a manera di cummandà l’attori chì par a maiora parti ùn sò micca prufissiunali, eppuru a sfarenza di u ghjocu ùn si veda micca, una razza d’ugualità trà i cumediani si cria, com’è idda esisti in i squadra di teatru. I sceni ùn sò appruntati nanzu, è tuttu si passa davant’à a camerà marchjendu senza frinassi, par ammassà à a fini qualchì centi ori di maghjini numerichi. U scappatoghju visuali è sunori par u spittatori ghjunghji à a visioni appacciata ‘lla furesta, da a finestra chì forsa raprisentaia a sola isciuta ‘llu rè Louis u XIV, in faccia à u so lettu sin’à i colpi di ottu ori, u primu di sittembri.