I Zitelli

[…] È una donna chì purtava un zitellu in bracci disse,
Parlatecci di i Zitelli
È ellu disse :
I vostri zitelli ùn sò micca i vostri zitelli.
Sò i figlioli è figliole di a chjama di a Vita stessa.
Venenu par via di voi è micca da voi.
È, ancu s’elli stanu incù voi, ùn Vi appartenenu micca.

Li pudete dà u vostru amore ma mancu appena u vostru pinsamentu.
Postu ch’elli anu u so pinsamentu propriu.
Pudete accoglie u so corpu ma micca e so anime.
Postu chì e so anime campanu in la casa di dumane, chè vo’ùn pudete visità, mancu in li vostri sogni.
Pudete impittichivvi à esse cum’è elli, ma ùn pruvate micca à falli cum’è voi.
Postu chì a vita ùn viaghja micca in daretu nè menu si cansa incù arrimane.

Sete l’archi da i quali i vostri zitelli, cum’è frecce vive, sò frumbati.

L’Archeru vede u scopu annantu à u chjassu di l’infinitu, è vi stinza di a So putenza da chì e So frecce possinu vulà lestru è luntanu.
Chì a vostra tensione, da a manu di l’Archeru sia pà a gioia.

Parchì cum’è Ellu tene caru à a freccia chì vola, tene caru à l’arcu chì hè stabile.

Stratu di u librettu U Prufeta di Khalil Gibran – 1923

Illustrazione : Heraklès Archer – Antoine Bourdelle, Museu d’Orsay, 1909

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.