« I look inside myself and see my heart is black.
I see my red door and must have it painted black.
Maybe then I’ll fade away and not have to face the facts
It’s not easy facin’ up when your whole world is black. »
(Adattazione)
« Fideghju in lu me pettu, chì lu me core hè neru.
Rossu hè lu me purtone, chì à me, mi pare neru.
Forse ch’aghju da svanì, lasciendu corre i capatoghji,
Cusì dura ch’ella hè, quand’u mondu sanu hè neru. »
« Paint it Black », Mick Jagger, Rolling Stones
Tutti a cunnoscenu sta canzona di i Rolling Stones – e « Petre chì Vultulanu » – « (I Can’t Get No) Satisfaction ». Face u so lamentu, u cantante. Di pettu à una sucità cunsumata da e radiò techje di publicità, di pettu à fiaschi maiò incù e donne, ùn la face à esse suddisfattu. Ci vole à dì chì un annu dopu, ci sarà calchì cunsiquenza (u dischettu si chjamarà tandu Aftermath) ! I Rolling Stones, t’anu a brama di pinghje u mondu in neru ! A vita di a petra hè mischinella, ferma chivi determinata. Par ch’ella si muvissi a petra, ci vurìa ch’ella ci fussi stata una mossa prima, principale, capace di purtà, da lu so entusiasmu, a petra in a so corsa scema.
Ci pudarìamu intarissà à l’autonumìa di a petra… A petra, l’avemu detta, ùn l’hè mancu appena autonoma. A so vita ùn hè urganizata da ella stessa, dipende da calcosa. « A propia legge » sarìa un’adattazione « fida » di sta parolla à a moda « autonumìa ». Forse, sarìa più ghjustu di dì ch’ella hè un’analisa di a parolla. Una vultata, un ritornu versu u principiu, sarìa dinò a significazione di u prefissu « ana- » in grecu.
Ma quesse e petre ! Artiste, o forse, opare d’arte ? Asistarà ind’è i Rolling Stones, una vulintà creatrice maiò ! Ma ci sarà, à dì la franca, un’ indiatura filusòffica maiò. Calchì volta, l’azzione ùn sò cusì raziunale, cusì sicure è cuscente.
Nasce tandu a filusuffìa. Rivoluziunari maiò, tombanu l’iduli i « rockers ». In a so rivoluzione – u fattu di vultà si ne à u principiu – a filusuffìa, soprattuttu quella di i nostri tempi, pare ancu di più « analìtica ». Sta definizione di a filusuffìa cum’è spiecazione di i mecanisimi raziunali, à me ùn pare ghjusta chì a prifergu indipendente cà libara. Poca primura, ma ci vola à dì chì u neru t’hà a so putenza prublematica. Tra l’assenza è a prisenza. Forse ch’ellu ùn hè mancu un culore. Ghjè vera, sò culori, u neru. U simbulu radicale è stremu di a brama di campà. Lasciemu appena u nostru mondu è andemu à visità quellu di l’Inglesi. Ùn sò un spicialistu di a so lingua ma a socu chì trasformanu e cose cù a parolla « turn ». « Turn », « vultà », « tornare », « tourner », ùn trasformanu, cambianu è si ne voltenu versu u Caos uriginale, quellu di Esiudu, un bughju luminosu.
È dopu ? Ùn basta.
È tandu, a suddisfazione ? Tandu, vultemu ci, torna, versu l’origine, a sapemu fà in « Còrzica », ancu s’ella ùn ci hè nulla da vede. A radica di a parolla ! Hè stracunnisciuta l’affare, sbuccianu e parolle quant’è i fiori, nascenu incù noscu da calchì tarra (ci vole à dì ch’elli sò spezie di autokhtônoi), ma ci voltanu. A parolla « satis , l’usavanu tandu i locutori latini – quelli chì parlavanu u latinu, « loquor » – pà sprimà ciò chì bastava ! Una manera di sprime « abbastanza » ! S’ella hè firmata quasgi quasgi identica a parolla in a lingua di Shakespeare, pare mudificata in lingua corsa. Ma ci semu andati torna sinu à calchì origina fosca, o forse carca di « speme », quand’ella ci era tuttu da fà, è tuttu da disfà.
Futugrafìa, Marvina Scarpellini