#LetterChallenge : i risultati !

Paradussale. Eccu in una parolla u riassuntu di a sfida lampata da a nostra rivista à u principiu di u cunfinamentu di nuvembre. Pubblicata nant’à Instagram è Facebook, vi chjamava purtantu à cappià i vostri screni u tempu di chjappà una penna è mandacci una lettera manuscritta.
Avà, v’invitemu à leghje u vostru currieru. S’è u primu vi ferà ride, ghjuchendu nant’à u ridiculu di e circustanze pè sperà è pensà u dumane, u sicondu scambia di registru è ci face entre in u fraschicciu di a mente d’un studiente chjosu in Parigi in a sulitudine di u so cuncorsu. 

Felicitazione à i vincitori !


Soveria, l’11 di nuvembre di u 2020

L’acelli si sentenu sottu à acqua, cum’è s’ellu era difesu di vulà

Aspittendu di ritruvà stu ventu chì ci facia ballà, sunnià, amà, ti mandu sta lettera
Podassi ch’ella purterà indu so volu, un pezzu d’aria, quellu di a libertà
Esse solu, eccu ciò ch’elli sò i nostri ghjorni, dop’à tante serate di feste
Ricordi ne ci fermanu tanti di stu tempu luntanu è vicinu attempu
O bella, oghje s’eo ti scrivu, ghjè pè ditti chì u focu ùn hè spentu

Mi sentu tristu cum’è un battellu senza fanale, cum’è Natale senza rigali
Eroi d’un tempu, quand’u lume era sempre giallu

Marchjendu senza soffiu, currendu ste stonde mai stanche, o ciù dammi a manu
Avà mi pare chì sta libertà d’esse, di fà, di sunnià, di campà, ci vulterà dumane
Ne ci arricurderemu, dopu à sti tempi di catene, di ciò ch’ell’hè a vita, di ciò ch’ell’hè l’umanu
Quale hè chì pò campà senza amore, senza amicizia, senza u so calore ?
U tempu d’avanzà hè ghjuntu, sentu u so rimore
E ancu s’ellu hè duru, stu cunfinamente ùn pò sguassà, ne sò sicuru, a nostra voce ch’hè l’amore

Pierre-Marie Stephan


Parigi, u 30 di nuvembre di u 2020

Toccu a notte, si compia a mo ghjurnata di travagliu in stu vechju uspidale Lariboisière. Dopu à u cumbugliu di u serviziu d’emergenza, è po’ quellu di u metrò, tuttu hè silenziu. Ritrovu u bughju di u mo carrughju. Sò spente e luce di i cumerci, ma si pò quantunque sculinà l’utimi travagliadori chì voltanu in casa. Eiu dinò, mi ne tornu in casa mea, o ci vole à dì e cose cum’elle sò, in stanza mea.

A mo tavula hè carca di libri ; quaterni è foglii tutti infrugnati, travanzanu da i scagni. Ci ferma solu un spaziucciu biotu, di pettu à a sedia, per pudè vede u culore chjaru di u legnu.
Vidite, aghju u mo chì fà ! Ùn mi possu scurdà chì custì, mi tocc’à travaglià. Ùn mi possu scurdà dinò u perchè : da quì à qualchi mese, casca l’ECN. Un cuncorsu naziunale chì permette di classà i studienti in medicina, ch’elli possanu, infine, sceglie signi una spezialità. Allora, fatta a cena, m’aspetta a carrega è l’elencu di e lezziò da amparà. Ma oghje, ùn la ci facciu, u laziu ùn hè vulsutu vene ; aghju troppu u capu à caccia. Sta tavula in tribisonda, s’ella mi ramenta u mo scopu, mi ramenta dinò astri pinseri : ùn sò micca u studiente u più attalintatu nemancu laburiosu ; ùn sò micca capace à fà una scelta per avà. U mo parè, i mo prupositi mi parenu tutti incerti, instabili, cum’è a candella annantu à a fronda.

Tandu, quandu stò troppu à l’inforse, pigliu a mo penna. Ma mocca perchè sò toccu da e muse, scrivu postu chì ci hè calcosa ch’ùn và micca. Per mè, s’adopra cum’è un eserciziu terapeuticu : per assestà u pinsamentu, fà svanisce a nebbia. Cusì, à pocu à pocu, si pò vede e cose chjare è linde. Hè un arte bellu anticu, quellu di dà capu à a salute di a so mente incù a scrittura : tanti l’hanu praticatu, da u zitellone inzergatu sin’à u fiore di i pinsatore, Senecca, Marcu Aureliu, Montaigne, Wittgenstein è tanti altri tercani. Allora, pocu impreme u talente, stu sforzu hè pè tutti, basta à praticà incù u core schiettu, senza avè primura di u stile è altre fisiche : u malatu aspetta da u duttore ch’ellu guarrisca, micca ch’ellu parli bè. Lasciendu dinò da cantu e ricerche d’uriginalità è d’assuluta cuerenza : hè un’eserciziu di furmazione, micca d’infurmazione. Cum’ellu dice Georges Friedman : « Alzassi in volu, ogni ghjornu, una stonda, puru una stundetta, basta ch’ella sia intensa. »

Scritte ch’elle sò tutte st’idea muvante, ùn ponu più invadeci. Sò chjappe inde a carta, senza più pudè fà i so sempiterni passi è veni. Cusì, esposte davant’à noi, sò pronte da esse spugliate da l’analisa. Ogni settimana, si caccia qualchi idea chì, strada facendu si sviluppanu, è pianu pianu si digiriscenu. 

Ci vole à dì chì, lighjendu issi scritti, pensu spessu : « Ah ! Ma quessa hè capita ! Hè bellu evidente. » Eppuru, sò cummossu da una lettura chì m’ampara qualcosa di novu quant’è da un’antra chì mi mette sottu à l’ochji cose ch’o sò dighjà. Cose ghjust’appuntu ch’ùn facciu più casu, o ch’o facciu nice d’ùn vede. Cusì, si principia à cunvincesi sè stessu è trasfurmassi : « je me suis peint moi-même de couleurs plus nettes que n’étaient les miennes premières. Je n’ai pas plus fait mon livre que mon livre m’a fait » dicia Montaigne scrivendu u so giurnale.

Allora, eccu chì per sta sera, ripigliu i mo scritti di ciò chì mi disturba è rende fastidiosa l’idea di a scelta. 

A pressione di l’altri, l’aghju digià superata. Sta pressione suciale hè puru una forza incuscente. Ma ella induce i studienti à tralascià e spezialità stimate « puzzicose » è ùn fà più casu chè di quelle « di prima trinca » : « Capite, agju fattu top 2000 eiu ! Ùn ci vuleria micca à sciuppà stu bellu classamentu. » Tamanta scimità, chì hà un stintu muntagnolu sarebbe capace à fallu campà in cità. A nobilità di u nostru estru, hè chì a passione, chì l’affetta hè unica, senza ch’ellu stessu a sappia ! Un sintimu di callu in certe cose chì, per tuttu ognunu parenu d’esse frete ; hè a bravura chì ùn cerca micca l’onori. Dettu quessa, quand’è tù sai chì una spezialità gghjè oru, chì impurtanza pò avè u disprezzu di i pari ? Nantu à l’oru, ùn si cala a rughjina. 

Ma ùn cantemu l’alleluia ! Ci sò 44 spezialità è ùn sò ancu chì pesciu piglià. Hè sicura ch’ùn mi garbenu tutte, ma ci hè di chè stà à l’inforse… Tandu, accadenu certe trappule, piattate inde u nostru ragionu. Duie m’hanu fattu assai strazià, è cusì arradicate ch’elle sò, mi scumpacineghjanu sempre. Sò assai cunnisciute da l’ecunumisti è i psiculoghi : l’aversione pè a perdita è i costi affundati. Aghju sempre in capu stu rimorsu : tanti anni à amparà a medicina, esaminà u corpu umanu sanu sanu, manighjà u stetoscopiu… Tuttu quessa ùn averebbe ghjuvatu à nunda, s’o scegliu a psichiatria, l’oftalmulugia, a genetica medicale o qualunque spezialità incù una pratica clinica stretta stretta è pocu è micca esamine fisicu di u malatu. Eppuru, ùn si duverebbe micca fà casu à tuttu stu travagliu passatu. Oghje, hè un costu irricuperevule, ci tocca solu à vardà frà tutte e spezialità qualessa pò purtà u più di piacè. Ancu puru sapendu a logica à l’insottu, piglia tempu per accittà : avemu tutti un aversione pè e perdite. Vene à dì ch’emu issa tendenza, di stintu, à preferì evità una perdita puru s’ella hè per uttene un guadagnu di equivalente (o ancu superiore) valore. 

Ma aspetta appena, chì ti face pinsà ch’è tù averai a scelta ? Ùn si pò mai pretende di esse sicuru di buscà un’ottimu classamentu. Hè capita chì, tocca à noi studienti à stantà a maiò parte di u risultatu : à chì dorme ùn piglia pesci. Ma per l’ultimu puntu, fortuna o sfortuna hè affare di luna, è basta à unu puntu in più o in menu per passà da l’allegria à e lacrime. Eppuru, ùn si deve micca teme u risultatu. À dilla franca, cum’è studienti, cunniscimu pocu di ogni spezialità ; pocu di tutte quelle chì ci piacenu è di cunseguenza pocu di quella ch’è no emu da praticà. In più, sta passione chì forse di pirmitterà di sceglie una spezialità, è scansà tutte l’altre, ùn hè micca assuluta, irrivucabile. A passione hà a pazzia di credesi eternale, ma infatti cambia cum’è u ventu. Ùn sapemu ciò ch’è no vulemu ch’è per un attimu di a nostra vita. Ma issa istabilità ci arreca quantunque un vantaghju : l’amore pò nasce faciule, sopratuttu incù appena di bona vuluntà. Per una volta, hè più faciule da fà ch’è da dì. Prova si n’hè tutte e spezialità chì mi purtavanu l’asseccu inde i libri, ma chì avà, dopu à calchì mese inde u serviziu, e chhjamu cum’è e mo favurite. 

Scrive ste linea ùn hè micca statu una perdita di tempu. Hè un’aiutu chì ghjova quandu omu hè casticatu da a picondria, u dubbitu o i pinseri. Una manera di cambià andatura è ripiglià a suprana. Bella sicura, ùn hè micca un rimediu miraculosu : i disturbi, i cumpurtamenti irraziunale tornanu è turneranu sempre da e parte di u cerbellu ch’ùn si ponu cuntrullà. Invece a ,ostra vuluntà, cum’è i nostri musculi, si stanca quandu u sforzu hè troppu maiò. Ma credu chì si pò quantunque travaglià u so ghjudiziu, ch’ellu sia più astutu, più agguerritu. Cusì, à longu andà, si puderà vede i risultati chì ci averanu trasfurmati cum’è l’atleti ci facenu vede e so spalle strasfurmate da l’esercizii. 

Quant’o ne aghju dettu sta sera… Avà hè ora di allatà penna è foglie, ch’o possa dorme in santa pace ! 

Paulu Niculaiu Ajaccio

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.