À u core addulatu ùn vale più linzolu
Stranieru d’ellu stessu fideghja ciò chì ferma
In una stanza immensa chì porta quellu dolu
D’una risa strappata chì lascia un cantu infermu
Ciò chì ferma hè di rabbia è fiduccia à curà
Di l’addiu u frombu da fà nasce u spatansciu
À l’eternu a vita hè tela à ricamà
C’una pele frisgiata nascerà dinò l’ansciu
Contr’à u muru biancu di e nuttate perse
Muvaranu duie ombre da un versu accuppiate
Ch’anu fattu u contu di e stelle spaperse
Trà bichjeri sbiutati è canzone struppiate
Riuniti sireni i suspiri diversi
Gireranu i mondi eppò tante le speme
Capelli intricciati in un soffiu universu
Parolla muta chì e ferite carrezze
È l’unu truvarà l’una chì currisponde
Di u lettu battellu ne faranu l’approntu
Da sfidà l’oceani è adunisce e sponde
Chì volenu tuccà u listessu orizonte
Vucherà a so nave nant’e ripe di l’esse
D’accunsentu è passione furmerà e so onde
Quantu viaghji serà stu caminu da tesse
Senza scosgesi mai à l’ore furibonde ?
Antoine Parodin è Ornella Nobili