Louis Aragon, guerra è puesia

1956. À l’ità di 59 anni, Louis Aragon hè oramai un intelletuali ricunnisciutu da u Partitu Cumunistu francesu chì si libareghja pocu à pocu dopu à a morti di Joseph Staline. Hè statu incartatu 50 anni, malgradu l’esazzioni è l’orrori fatti in Russia duranti a Guerra Freta ùn hà mai rinunciatu à a fidelità ch’iddu purtaia à u righjimu, fidelità pruvata tandu da un dubbitu chì u suvitarà tutta a so vita. Ancu oghji ferma sempri un’oscurità nant’à l’ingaghjamenti puliticu d’Aragon, s’intarrugheghja chivi a leia trà i so cunvinzioni è i drama ‘lla so vita, ma soprattuttu a so libartà d’artistu ch’ùn hà mai abbandunatu, suffrendu suventi di u rilanciu ‘lla so famidda pulitica.
Ma parchì un affascinamentu cusì tantu par Aragon? Forsa hè statu ciò chì no pudemu chjamà “un omu ‘llu seculu” parchì l’hà campatu, suffertu, incarnatu. Hà varcatu i timpesti è scrittu i so feriti. Prima a scossa ‘llu sicretu di famidda palisatu, dopu a guerra in l’isciuta di l’adulescenza, è infini a ricerca dulurosa è guasgi metafisica d’un puntu fissu in sta vita afflitta; u scontru ‘lli so amichi, sta squadra in mossa artistica chì cria u Surrealisimu in l’anni 1920, André Breton, Philippe Soupault, tanti altri. Dopu l’amori incù Elsa Triolet, a so musa. Tandu si vedi in sta vita sana, un’opara strana à mezu à tutti l’altri, è ch’ùn si pò chjappà. Un rumanzu fattu di versi, una racolta di parechji storii chì, aghjunti facini una vita.
Le roman inachevé, ghjè tandu a vita chì Aragon fighjula, si ramenta, eppuru com’è una storia, ci vularia ch’idda ùn cumpiissi micca, allora nasci u rigrettu, u rigrettu d’ùn pudè cambià u passatu, è di scedda a so fini.
Eccu una traduzzioni d’una puesia nant’à a guerra, chì Aragon scopri à l’ità di vint’anni com’è elevu infirmieru, curendu i feriti. Di sta piaga aparta, chì li firmarà, ni faci puemi, è si ramenta.

Dominò di fischioni, chì l’urtulanu sceddi E ghjerbi verdi in giru ‘lla tomba voscia Sott’à i petri d’Arras, viddolu d’altri loca

I so nomi sculpiti, d’una scrittura grossa Di biancu immaculati, sò culà oramai Pellegrini in viaghju, da a morti frinati

La Manche pienghji trà iddi è u stimatu   U ziu d’Inghiltarra si trova cù sta massa Intesarà dinò u russignoli di maghju ?

Loretta s’imbriagha da l’odori africana Campu Santu in u celu di u Senegalu Sott’à a cappa ampia, u marucanu ciottu

Sò cuparti di rena, di lacrimi, di piaghi
In u celu di nebbia, i lagnanzi firmati
In u Pas-de-Calais, u palmieri ci n’hè

I cuddetti di vinu fumani di matina
È u ventu chì, suffiendu in a vigna
I so pedi baddanti, s’ingocciani ‘llu sangui

Steti spulati chivi, in sti campi di ruini   Vò, sottu à i croci bianchi allungati
E vò à Douaumont seti sempr’accanti

Sin’à l’eternità si trova l’ossuariu
Spiriti ‘llu paesu, i nosci durmidori   Nant’à vò fallarà a tomba ‘llu suari

Piatteti u rumori ‘lli vosci cori rompi Accant’à u fuconi, lascieti a piazza voscia Di sera ùn vi lagneti più à a crucera

Lascieti i ziteddi si n’andà à a scola Ch’iddi volini truvà una filicità
A voscia bocca di cotru firmarà chjosa

Di l’amurosi ùn affanneti u passu
Chì cantarà l’acceddu, chì l’ombra sarà dolci.                                                        Lascieti i ghjuvanotti si n’andà allacciati

A tomba s’appaccia, è u murzu si scopri
Di a tarra incicciata, affochi i rimora
Videti alzassi l’erba, rinasce a cuddetta

A murta porta fiori, i cipressa i frutti
Filici u cacciadori, cù trappuli di tela
I frutti ‘lli cipressa rifusani a notti

I murti infiuriti parlani cù i stiddi
U ghjornu s’avvicina, hè fattu di dulori
Più bianca hè a vela, più neru hè u mari

Mi ramentu.

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.