LI SPIRANZI DI L’OMU

Sighèndi lu filu di la mimoria,dugna tantu m’ammentu di fatti e passunagghj  di lu locu undi socu natu e undi àgghju passatu tant’anni di la mé ‘ìta.Un andamèntu chi ha tuccatu  quasi tutti li ‘ìddhi di la Saldigna o,alumancu,chìddhi più minori.

Tutti li matìni era la mattèssi canzona. Lu duttori Ghjuanni Maria dìa fà sempri la so’ scucchjaràta in Taliànu, illu ciddhéri di Dumìnicu Cuppètta,dapoi d’aé sulpulàtu  un caffè d’olzu e un cicchèttu d’ealdènti,  primma di didicàssi a li colciàcci chi andàani a l’ambulatoriu pa lumintàssi d’umbè di malanni.Fiddholu  di proppiettari chi l’aìani lassàtu umbè d’intarèssu, no s’éra spusatu e campàa in un palazzu,undi accudìani ghjuàlghj,ultulàni,capràgghj e truvvadori.

Era unu di li pochi chi sapìani ligghj e scriì , aìa una radio posta drentu a un mobbili di lìgnu di noci  e riciìa  quattru o cincu giornali .Era l’unicu chi  sapìa  chìddhu ch’éra suzzidèndi illu mundu e candu dagghja li nuttizi tutti ascultàani senza abbrì bucca.Cu lu duttori c’éra spissu un altu passunàgghju,chi vistìa una camìsgia niéddha e éra lu patronu di lu Cumùni. Lu chjamàani lu podestà e lu timìani  palchì,in bè e in mali, pudìa dizzidì di la ‘ìta di li passoni.

No éra di lu locu,ma s’aìa ammammiddhatu celti pezzi di malacàrri  chi facìani la spìa e dicìanu lu falzu pa li so’ intarèssi. Erami a lu tempu di  la ghèrra e ancora lu paési di Montarèstu,pochi casi appiccati a una custera cu un monti a cappéddhu, era pachèndi lu so’ daziu cun una decìna di molti e umbè di prisgiunéri,chi no si sapìa mancu in chi mani érani. Lu pàrracu,don Austìnu,chi aìa ghjà passatu li settanta,no éra solu lu cunfissori ma ancora lu cunsuladori di tanti famìlii,chi tiràani a dananzi pa calche miràculu e pa l’agghjutu di lu preti,chi riscìa sempri a buscà un pocu di riccàttu.Subrattuttu pa li stéddhi,chi patìani la fami  e  spissu dìani suppultà una frèbba lèna lèna chi li bucàa li  pochi folzi chi silvìani pa filmà in pédi.

Di ‘àrru,pa parà lu fritu s’imbulicàani  cu vistimènta ridotti  a straccioni,cusgiti e  zappulati comu mali si sìa. Da candu aìani mandàtu a lu maccéddhu tutti li passoni ‘àliti, in paési érani filmàti fèmini,steddhi e ansiàni.La campagna, chi aìa  datu sempri  sustèntu a tutti,éra palteppiù abbandunata e li pochi miccaluréddhi di tarra  undi c’éra signali di zappa dagghjani  lu pocu chi bastàa pa ingannà la mazza,ma no vi la facìa a bucà una fami chi s’éra accarràta pianu pianu e aìa postu radìci più folti di chiddhi d’un àlburu casàli. Tra malaria,tìsi  e fami, li cari erani divintati groghi e la fèmina cu la ranza  visittàa spissu lu paési e éra divintata fittiana di lu campusantu. Li mammi di famìlia aìani cunsumàtu pièntu e làgrimi e no si lumintàani dananzi a li fiddholi:spiràani chi la ghèrra fùssia agabbàta lestru e chi la ‘ìta aìssia ‘ultàtu a faori di ca l’aìa duùtu pacà li culpi di l’alti.

Primma chi la ghèrra agabbéssia,tanta ‘jènti c’éra capulàta e ca l’aìa aùtu la fultuna di turrà  in casa,intréu o cun calche pezzu di mancu, aìa duùtu trabaddhà com’unu sciau pa pudé punì un pocu di pani in banca. La ranza aìa truncatu l’alènu ancora di lu duttori e di lu pàrracu e a lu postu d’un cummissàriu prefettiziu,chi dizzidìa pal tutti, c’érani un sìndicu e alti passòni sciuaràti da la ‘jènti di lu locu.La paràula chi s’intindìa più spìssu éra democrazìa,ancora si umbè no sapìani mancu cosa ‘ulìssia dì.Pianu pianu la campàgna aìa riprésu la so’ folza e passoni di bona ‘ulintài  abbrìani nigoziéddhi cu robba bèddha. Lu pàrracu nou, don Tonino,chi aìa una trentìna d’anni, aìa arricatu la macchina di lu cìnema e una ‘olta la chita dagghja film in biancu e niéddhu. Li prìmmi faiddhàani di santi,di mongi e di crociati.

Dapoi so’ arriàti ancora film chi faiddhàani d’alti algumenti. Intantu s’éra affacchèndi la televisioni.Lu ciddhéri di Duminicu Cuppètta éra divintàtu un bar e innant’a un catafalcu di lignu era statu piazzatu un televisori mannu cant’ e una cascia di corrèdu.Dui o tre volti la chìta,candu c’érani trasmissioni chi attiràani li passoni,lu bar si pinàa.Dugnunu arriàa da casa cu una catrea o una banchitta,uldinàa una gazzosa o,ma no sempri, una birra o una spuma. Li trasmissioni più sigùti érani “Il musichiere”, “Lascia o raddoppia”, “Non è mai troppo tardi”, li cuncursi di mùsiga e li romanzi. M’ammèntu chi candu dagghjani  “La cittadella” la ‘jènti pignia comu si aìssia aùtu un moltu a meza casa.Li televisori custàani umbè, ma pianu pianu arriésini in quasi tutti li casi:prima in biancu e nieddhu e dapoi a culori. Duminicu Cuppetta pa un pocu  aési calche intràta di mancu,ma rimidiési sùbbitu cu  li macchinètti cacadinà e li caltulìni cu lu rasciamèntu.

Una ‘òlta  li passoni si muìani a pedi o a caddh’ a l’àsinu,ma li tempi érani cambiendi e in paési cumincésini a  cumparì li primi ottomobbili.A lu principiu érani macchinacci ‘ècchj, presi pa andà a lu trabàddhu, ma dapoi arriésini ancora chìddhi noi. Subrattuttu la duminica, c’éra la sfilata illa carrera manna, pa mustrà lu prugrèssu di la famìlia. Umbè si garrigàani di ratti pa no ésse in darétu di l’alti e li cambiàli currìani come l’èa. A volti apprudàani ill’uffiziu di lu sigrittariu cumunali e pa ritiràlli bisugnàa pacà un subbrappiù. Càlche macchina scumparìa da la ‘ìddha e cumparìa in alti lochi, in manu a alti proppiettari. Ancora chìstu facìa palti di  lu prugrèssu e li lumènti érani pochi. Intantu, celti cioani aìani  presu amori pa lu studiu e s’érani dipplomati e ancora laureati.Palteppiù éra andata  a trabaddhà fora di locu,ma calcheunu éra filmatu in casa.

Abali ci so’  giometri,rasgiunéri,mastri di scola,inginiéri,duttori e àlta ‘jènti capàzza in prufissioni chi una ‘olta   no esistìani. C’è ancora cal’è senza trabàddhu,ma crèdi  chi cu lu tèmpu si possia  colloccà comu àni fattu alti cioani. Lu cambiamentu è statu mannu e candu li più ansiàni faéddhani di li tempi passati si l’allucihìgghjani l’occhj.

Una cuntribuzione in u dialettu gallurese di Pierantonio Bardanzellu.

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.