A prima volta ch’e l’aghju infattatu era versu Santa Lucia in Aiacciu, in la vitrina di un magazenu chì vendi a robba asiatica (chinesa, giappunesa è vietnamiana). È po dopu n’aghju vistu un antru, in Corti, in un risturanti di suscì : un bellu ghjattu culor d’oru chì posava alzendu a so zampa dritta fin’è l’arechji, quant’è ch’ellu fessi a musculazioni !
Smaravigliatu, l’aghju dumandatu qual’ellu era è com’ellu si chjamava, ùn sò quantu volti, ma ùn ci era manera ! Mi fighjulava incù i so ochji sburlati è sbraccittava senza piantà. A so storia, ùn la mi vulia micca cuntà…
Tandu sò andatu à circà da par mè è oghji ch’e cunnoscu i so sicreti, mi veni in cori di spartali incù i littori di Tempi.
U me amicu hè giappunesu è porta u nomu di Maneki Neko (da u verbu Maneku – invità, salutà– è u nomu Neko chì vò dì u ghjattu, u gattu o u misgiu) : si metti à l’intrata o accantu à i casci di i magazeni par fà vena i clienti quand’ellu alza a zampa manca è da fà entra i soldi incù a zampa dritta. U gestu di u ghjattu, chì à noi, ci pudaria fà pinsà ch’ellu ci dicissi avvedaci, hè pà sti civilizazioni, una manera d’invità i parsoni è quì, i clienti.
I statuletti portafurtuna di Maneki Neko, ch’omu trova dinò in li casi, poni avè parechji culori :
– Biancu, neru è rossu : Sò i trè culori chì si ritrovani u più pà i Maneki Neko, annantu à u mudellu di i ghjatti bobtai giappunesi.
– U biancu hè u simbulu di a purezza.
– I Maneki Neko neri sò quì par alluntanà i spiriti è pruteghja i donni chì pudariani essa attaccati…
– U rossu hè u culori chì riprisenta a saluta.
– Quand’ellu hè giallu o culor d’oru, hè segnu di ricchezza.
– U verdi infini prega a riescita di i zitelli à a scola !
Certi portani dinò una sciarpa, una cullana rossa o una campanella è poni ancu tena una bella pezza d’oru (koban), simbulu di ricchezza di l’epica Edo (1603-1867) ch’avaria vistu nascia u Maneki Neko.
Parechji lighjendi ci contani a nascita di stu ghjattu strasurdinariu. Eccuni dui par voi :
– Una vichjetta chì campava in la miseria fù custretta à venda u so ghjattu. Pocu tempu dopu, u vissi in sonniu. Li dissi tandu di fà a so statuletta è di vendala. Hè ciò ch’ella feci è pianu pianu, ni vindì talmenti ch’ella duvintò ricca è chì tuttu ognunu vulia u so Maneki Neko.
– Un’antra fola ci parla d’un omu riccu chì un ghjornu di timpurali, si ni stava sottu à i frondi d’un arburu par parassi da l’acqua, fighjulendu un ghjattu chì s’allisciava davanti à a porta d’un tempiu. Paria ch’ellu l’invitessi à entra in lu tempiu. L’omu, incuriusitu, accittò l’invitu di u misgiu è mancu dui sicondi dopu, falò una saetta sottu à l’arburu induv’ellu s’era missu ! Da ringrazià l’eroi è u so patroni, u preti di u tempiu, u ricconu l’aiutò à rifallu da cima à in fondu, è li deti abbastanza soldi par pudè campà bè. Quand’ellu si ni morsi u povaru ghjattu chì avia fattu a ricchezza di i patroni, li fecini una bella statula è i ghjenti di u circondu cumincioni à fà i so statuletti di Maneki Neko, mittenduli in li so magazeni è in li so casi.
Par compia, vi tocca à sapè chì u 29 di sittembri chì veni, com’è tutti l’anni à u Giapponu, ci hà da essa a festa di u Maneki Neko chì t’hà u so tempiu buddistu Gotoku-Ji in Tokyo ! Chì furtuna !