Cuddeti in Altaghjè

Quandu si ghjunghji in Tallà, chì ci hè dopu ?
– Sant’ Andria.
– È quandu si ghjunghji in Sant’Andria, chì ci hè dopu ?
– Altaghjè.
– È dopu Altaghjè ?
– Nudda.
Stu paesu ch’ùn si varca micca, accogli i ghjenti da l’accaduta di u destinu, è quandu si ghjunghji quì, ci voli à affrinassi, o cuntinuà à pedi.
Com’è u piligrinu franchendu l’intrata d’una citadedda santa, u viaghjadori posa i so affari, aspittendu l’attrachju, racogliasi in u silenziu pietosu di a muntagna rucchisgiana.
U paesu porta u so nomu incù fiertà, Altaghjè hè un’altura in l’altura muntagnosa, ramintendu st’elevazioni ch’eddi circaiani i sapienti antichi. U paisanu hè l’antinatu di u stoizianu, poni u so sguardu schiettu è acchitatu nant’à u cumbugliu di u mondu bassu. In Altaghjè l’agitazioni pari vana, hè stata lasciata à l’omi di a cità divintata locu straziatu duranti l’istati.
Forsa un paesu hè parfettu pà accoglia l’artisti, i scrittori, i pueti, culà sò i spiriti puri ch’eddi circaiani à essa, è libarati di u frastornu aghjunghjini l’atarassia.
Più chì u so camatoghju, u viaghju hè ciò chì li piaci à u pilligrinu, francà una bocca, una foci significheghja passà d’un mondu à l’altru.
A cuddata d’Altaghjè hè stu viaghju ch’ùn si smintica micca, torna è torna a vittura sin’à un’ultima inturchjata, quì si lascia scappà un cionfu in u fiuminali di u Rizzanesu ch’eddu supraneghja u picculu pasciali di Sant’Andria, è impunendu a so duminazioni, priserva Santa Lucia a so pieva d’Attallà. Un paesu teni un ricordu cumunu è prufondu, chì si trasmetti, chì si sparti da a discindenza. Forsa u stragneri chì s’affacca in Altaghjè senti chì i petri t’ani qualcosa à palisà.
À l’intrata ùn truvareti à nimu, sareti accolti da i mostri tramendi è begnini ; un dragonu furiosu, un fenicu imperiali, un cavaddu libaru, sti bestii di farru chì mantenini i cridenzi nati incù l’omi.

Seti invitati à scopra issi lochi di biddezza è di cultura in a muntagna rucchisgiana, issi stondi ch’ùn s’assumiddani à alcun paesu ;

In Altaghjè cuddarà a civilisazioni di u Meditarraniu sin’à a so alturari, i spondi grechi, sti spondi antichi ritruvarani i so paisaghji schietti d’aliveri ch’aviani purtati dui millenarii nanzu. U gustu di u vinu ramintendu i primi vindemii, fatti pà festighjà, in u gudimentu di i piaceri ufferti da a tarra.
Dui è mila seculi dopu si scontrani sti lingui cucini ch’erani numichi, parchì coddani l’ellenisti pà scopra ciò ch’eddi aviani insignatu i so antinati, spirendu di ritruvà i vistichi ‘lla so civilizazioni persa. Ind’è noi campa sempri a parti d’una sminticanza d’altrò. I scrittori sarani ascultati, chì portani una voci di raghjò ch’apri l’ochja à stu publicu divintatu discipulu.
A muntagna sarà pà sempri issa surghjenti di cridenzi è di timori ch’hà nutritu l’imaginariu di l’omu, un bisognu di cuntà è di sparta u so sguardu nant’à sta tarra ch’iddu cridia eterna malgradu l’affuriata ‘llu tempu. In Altaghjè, a muntagna suscita a maravidda, ma u spaventu dinò.
A lascita ‘lla Rinascita sempri viva, abbandunata apposta da i musicanti meditarranii ch’ani spapersu in a casa di Diu è in a prufundezza ‘lli cori i strumenti è i canti sparti dapoi i seculi.
A musica ghjucata in i corti d’Auropa davanti à i Rè, davanti à l’Imperii si n’hè andata a ritruvà a castità di u cunventu San Francescu in Santa Lucia di Tallà.
I scontri d’Altaghjè, quarta edizioni da u 21 à u 22 di Luddu.

 

EE8BBE71-952A-4099-9EA4-22A0EAD05647.jpeg

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.