I predicatori ammutuliti
Era un pasculu scumpartitu in pace frà un cunventu di Cappucini è un altru vicinu di Duminicani. Ma, un bellu ghjornu, u perchè nimu a sà, i Dominicani decisenu di chjude i lochi :
– Hè nostru stu pasculu !
– Innò, chì ghjè nostru dissenu i Cappucini
È torna à Vignale…
Criscì tantu è tantu l’affare chì u Papa si n’inframesse.
– Fate puru un cuncorsu, un concursu di predicazione ! A cungregazione chì vinciarà u tarrenu l’aduprerà à so sensu, è ch’ella sia a vulintà di u Signore !
– Simu fritti dissenu i Cappucini : sò i maestri di a parolla i Duminicani ! Simu più umili noi altri o Santissimu Pà !
– State zitti o zitè ! A predica si farà à a muta, solu cù i gesti !
Patti fatti, cosa detta.
A matina di u cuncorsu, Grossu Minutu d’Alisgiani, chì girava e sette chjappelle s’affaca à u cuventu di i Cappucini. U facenu manghjà, è li dannu un pezzu di pane per u viaghju.
– O frati, avà chì sò techju, à corpu pienu, possu fà qualcosa per voi ? Vi vecu pinsirosi…
– Per u Signore, sò sempre più astuti chè noì i Dominicani. Cumu fà per vince cuntru à elli ? È di spiegà li l’affare.
– Ùn aghju micca paura di sti Dominicani. Sì vo accunsintite, mi date l’abitu chè a barba l’aghju dighjà !
Eccu à Grossu Minutu, vestitu da frate chì si ne và, zanchiatu da tutta a frateria, u so pezzu di pane in stacca. Culla nant’à u palcu indè l’aspetta u Duminicanu.
I paesani venuti di a pieva sana si tenunu in giru.
Imbuffendu si cum’è un paone, u Duminicanu face una riverenza scutendu a so mantellu. Grossu Minutu, li rende u rinchinu è aspetta.
U Duminicanu alza u ditone è Grossu Minutu, à botta è risposta, mustra u ditone è l’indice.
U Duminicanu li risponde cù u ditone, l’indice è l’anellaru. Tandu Grossu Minutu li presenta u pugnu.
U Duminicanu riflette, si posa, si caccia una mela di a stacca, a munda pigliendu u so tempu è a si mangha à boccarisa.
Grossu Minutu si posa ancu ellu, è si manghja u pane ch’elli li avianu datu.
Allora, u Duminicanu si sbarca di u palcu è dice “Avemu persu !”
Sciaccamaneghjanu i spettatori è si ralegranu i Cappuccini.
Intondanu à Grossu Minutu è u si portanu à u cunventu.
Frattempu, i Duminicani interroganu u so campione scunfittu :
– Aghju dettu “Ci hè un Diu solu ” è ellu hà ripostu :
– Sò duie e nature in Diu ; a natura umana è a divina
– Allora, eiu : “Ma in Diu sò trè e parsone”
– Sò trè parsone à fà un Diu solu, m’hà ripostu !
– Mi mettu à pusà è mi pigliu a mela per parlà di u piccatu originale. È ellu mi s’affacca cù u pane di l’Eucaristia.
Mi dispiace tantu o i cari fratelli mei, ma era ellu u tercanu !
– Chè lu sia per l’amor’di Diu, dissenu i Dumenicani tuttu inseme.
Ghjuntu indè i Cappucini si spiega Grossu Minutu :
– Mi face u rinchinu, anc’eiu u li facciu ! È po, vai è sappia…! Alza u dittu. Per cripà mi un ochju ? Ti ne crepu i dui, eiu. Ùn basta micca chì mi prisenta trè ditti. Un aghju micca trè ochji eiu, ma ti possu sciappà u capu di pugnu ! Mi pare ch’ellu fù calmatu ! A prova ? Si posa ! Forse, vuleria fammi u colpu di a mela cotta ! Ùn vali manca una buchjula stu buffone è mi manghju u pane ch’è vo m’aviate datu !
– Chì u Signori li tenga a so mani in capu, dissenu tutti à tempu i Cappuccini.
Secondu “Grossu Minutu ou le meilleur prédicateur”, in Contes corses Geneviève Massignon p.208. Edit. Ophrys 1963
“Conté en français en octobre 1955 par le R P. Petrignani, natif de Venzolasca, 71 ans, Franciscain, demeurant alors au couvent de Calacuccia (Niolu).”
Charles Eissautier maghju 2018
Tanti ringrazii à Dominique Ottavi per so sapienti sugestioni.