Paulu Matteu della Foata, natu u 4 d’aostu di u 1817 in Azilonu-Ampaza, in a pievi d’Urnanu, era un pueta è un scrittori corsu famosu di u XIXesimu seculu. Ghjè incù u so ziu, chì era preti, ch’eddu hà fattu i so primi studii, po hè andatu à u culleghju Fesch d’Aiacciu, è hà fattu dui seminarii : u picculu è u grandi. Fù urdinatu preti un u 1843. Fù ancu vescu duranti più di vint’anni, à partasi di u 1877.
Pà ciò chì cuncerna a pulitica, della Foata s’hè sempri difesu cum’è un bunapartistu, ancu quand’era diventatu difficiuli di mantena sta pusizioni. I puteri pulitichi ani pruvatu à fà lu dimetta si, ma ùn hà micca funziunatu. Della Foata hà dinù musciatu u so curaghju quand’una leghji fù fatta pà interdiscia u libaru parcorsu di l’animali. Allora, hà difesu di manera publica i pastori addispirati, incù una forza sprupusitata.
Era un scrittori di prima trinca : hà scrittu in francesi, in talianu, in latinu è, di sicuru, in corsu. A so unica opara in lingua corsa hè Poesie Giocose in lingua vernacula della pieve d’Ornano. Stu libroni di puesii ùn hè statu publicatu chè parechji dicinai dopu à a so morti : in u 1973, da u Preti Desanti. Assai puesii di della Foata sò assai cunnisciuti oghji : a Predica di a Rustaghja, a Nanna di u Bambinu, Chjuliva … Eppuru, Mgre della Foata pensa di i so scritti in lingua corsa ch’eddi ùn sò à u listessu liveddu chè i scritti in lingua taliana o francesa. Di pettu à Traduzione italiana delle litanie del mese di Maria o Recherches et notes historiques sur l’histoire de l’Église en Corse, e so Poesie Giocose ùn sò chè pulvaretta, chì della Foata chjama « bagateddi » ; ghjovani à essa un divertimentu pà « li buiaghji è li pastori » :
« No ùn pratindimu nè gloria nè favori,
Li gran’ puiemi lascemu li à i maiori ;
Cuntintemu ci di scriva
Per buiaghji è pa’ i pastori.
Femu rida, o musa amata,
Piaci à tutti una risata. »
-In Poesie Giocose in lingua
vernacola della pieve d’Ornano
Della Foata hà sempri circatu à valurizà a so parlata, quidda di a so cara pievi di l’Ornano. Mori in u 1899 in Aiacciu. A so opara hè assai assai cunnisciuta oghji, i so puemi sò, pà certi, stati adattati in canzoni, pà chì a so lingua è u so ingeniu campessi pà sempri!
Stratti di certi puemi di della Foata:
-« A natura hè tutta in festa » :
« Canta l’acedda è canta la parsona ; Da mani à a sera si senti la canzona ; Chì aligria è chì rimori
Da u Spianatu à li Tracona,
Da la Piana di lu Favu
Finu ad Archia è à Campucavu !
Mughja lu boiu, la vacca è la vitedda ; Bela la capra, la pecura è l’agnedda ; Chì cuncertu è chì armunia
Da Ciaccalda ad Arruledda !
Or ùn sia po ma’ ditta Chì tù sola ti stà zitta !
Lu Pisanali, la Teppa, u Munacori, La Carafedda, Ficalba è Bonsignori Locupianu è lu Cavonu
Ùn t’alegrani lu cori ?
Tuttu canta à la rinfusa,
È no stemu à bocca chjusa ! »
-« Ghjirendu à la Corsica » :
« Sferza i custumi, è corri à tuttu corsu ; Ma teni à menti à qual’ tù dà lu morsu ; Cova sempri la vindetta ;
Tù sa’ beni ch’eddu hè Corsu.
Dunqua a lingua tù la imbronca Chè ossa ùn hà ed ossa tronca.
Studia i difetti è l’usi di i parsoni ; Sinnò se’ certa d’ave la currizzioni. Capicorsu è Bonifaziu
Pà la verra nun sò boni. L’AltaRocca è a Bassa Rocca,
Diu ni vardi à chì li tocca ! Fuzà è Livia uniti cun Sartè,
Sò spaccamonti, gasconi tutti è trè, Hà cravascia è spronu in pedi,
Ma u cavaddu po dundi hè ?
Sò spaccati Rucchisgiani :
Vol’ fà creda ch’eddi l’ani.
Livia pratendi di scenda da i Tarquini Nomi rumani è termini latini,
Hè un’ orighjini più antica
Chè l’Etruschi è li Sabini ! »