Quandu ghjunta l’abrucata
Si piatta lu soli caru,
Fal’a manu dilicata
È lu sintimu amaru.
Chì pà la to malatia
Ci sò sempri li mandili,
Nè tristezz’o armunia
Fin’à li cristi abili.
Hè cunsunta, l’ochju parsu
È pari senza rimori,
Santificat’u so passu
Quant’angosce è crepacori !