Sò paisoli spapersi d’Angola – “Francescu”

Sò paisoli spapersi d’Angola
Omi furzuti ch’ùn temenu sole
Arrampicati à a terra quallà
A polvera s’appiccica à e gole

Ci sò donne cun panni culuriti
Populi mischji cun tante sumiglie
Cun usi è pratiche prudibiti
Sò di a natura l’ultime veglie

Ma ci sò ancu fureste è boschi
Spiscie è turrenti chì currulanu
Surghjente limpie è troghji foschi
Chì u ventu è l’acqua discetanu

Arburi larghi cum’è dui castagni
Suldati chì strapiumbanu u disertu
Sottu si contanu e rise è i lagni
A ghjente di pett’à l’avvene incertu

Si ne partenu à sole sturduliti
Cun vaccine è pecurame assitati
A circà in i so pozzi inchjuculiti
L’acqua da pudè esse rassicurati

Pare chì sò sfarenti l’omi quallà
Ma si pienghje è si ride listessu
E da vedeli è senteli cantà
Ci ritruvemu nant’à issu chjassu

Lasciate un cummentu ?

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.